vineri, iulie 4, 2025
21.1 C
București

Sisteme și echipamente de protecție în caz de incendii

Articole fresh
Mihai Balaceanu
Mihai Balaceanu
Autorul Mihai Balaceanu se remarcă prin profunzimea ideilor, eleganța stilului și talentul de a transforma cuvintele în emoții vibrante. Scrierile sale fascinează și inspiră, lăsând o impresie durabilă în inimile cititorilor.

Auzim tot mai des de o mulțime de necazuri care se întâmplă atât aproape, cât și mai departe de noi. Cazuri în care, cu siguranță, se pierd bunuri materiale și, uneori, chiar și vieți. Este bine să știm cum să ne ferim de acestea și ce fel de echipamente este bine să avem la îndemână pentru a putea să reacționăm rapid și eficient în caz de nevoie.

Ce sunt cursurile de PSI?

Ce ar fi și mai de ajutor este să participăm la cursuri de PSI sau cel puțin să vorbim cu un specialist în acest domeniu care să ne spună tot ceea ce trebuie să facem în caz de incendiu și, și mai bine, să îl prevenim. Dacă ai o companie, angajați și un sediu de unde lucrați, să știi că este obligatoriu din punct de vedere legal să ai un contract cu o firmă de consultanță PSI care să livreze semestrial informații către angajați cu ceea ce s-a schimbat în domeniu și cum să se apere la nevoie. De asemenea, aceste traininguri se livrează și ori de câte ori ai angajați noi.

incendii

Importante sunt și echipamentele pe care să le ai la birou, acasă sau în mașină pentru a te putea apăra în caz că ești martorul unui incendiu.

Echipamente de protecție în cazul incendiului

În funcție de tipul de incendiu există și echipamente care să fie folosite. Desigur, poți să le folosești până vin pompierii. în cazul în care incendiul este unul de proporții, sau poți să te ajuți de ele până stingi focul, în caz că incendiul este unul mai mic.

 1. Echipamentele de detectare și semnalizare

Sunt cel mai des întâlnite în clădiri mari, spații de birouri și mai puțin în casele oamenilor, deși acestea sunt obligatorii.

Există mai multe tipuri în funcție de ceea ce depistează fiecare:

  • detectoare de fum;
  • detectoare de căldură;
  • detectoare de gaz;
  • panouri de control și sisteme de alarmare acustică și optică.

Măcar unul dintre acestea este bine să fie prezent în fiecare casă pentru a trăi mai cu liniște.

2. Echipamentele portabile sau stingătoarele

Sunt probabil și cele mai des întâlnite atât în spații rezidențiale, comerciale, cât și în mașini.

Acestea pot să fie de mai multe feluri: cu pulbere, cu dioxid de carbon, cu spumă sau cu apă pulverizată. Fiecare se potrivește unui anumit tip de incendiu, este ușor de folosit și de avut la îndemână tot timpul.

3. Hidranții interiori și exteriori

Sunt cel mai des întâlniți în clădirile rezidențiale sau comerciale, dar și în stradă. Aceștia sunt cel mai des folosiți de pompieri, deoarece funcționează după un mecanism diferit de cel al extinctoarelor, care pot să fie folosite de oricine.

4. Sistemele de stingere automată

Se folosesc mai ales în hoteluri sau locuri care sunt frecventate de persoane diferite tot timpul sau unde șansele să pornească un incendiu foarte mare sunt mai mici.

Și acestea sunt de mai multe feluri: sprinklere cu apă, sisteme cu gaze inerte, sisteme cu spumă. Fiecare e folosit în funcție de context și trebuie ales astfel.

5. Sistemele de ventilație

Se declanșează automat sau manual pentru a evacua fumul și astfel se crește respirabilitatea și vizibilitatea în cazul unei evacuări dintr-o clădire.

6. Alte echipamente

Chiar dacă nu ai auzit de ele până acum, e bine să le ai în casă. Aceste echipamente sunt păturile ignifuge pentru incendii de mici proporții, lămpile de urgență de care ai avea nevoie atunci când vine vorba despre evacuări. Dar și panouri și marcaje vizibile care să indice traseul spre cea mai apropiată ieșire.

Grija la incendii nu poate să fie niciodată prea mare, așa că este bine să ai mereu noțiuni care să te ajute în cazul unor urgențe.

Credite foto:

https://unsplash.com/photos/rear-view-on-reverent-confident-man-working-in-fire-station-ready-to-save-people-from-fire-in-emergency-situations-wearing-uniform-and-helmet-0JCOHHz7Rxc

https://unsplash.com/photos/firefighters-men-at-action-running-through-the-smoke-with-shovels-to-stop-fire-in-forest-NK1pqg-LcaU

- Advertisement -itexclusiv.ro
Ultimele articole