Un roman de aventuri citit împreună are darul de a scoate la lumină subiecte pe care, altfel, le-am amâna. Povestea lui Mihai, un puști de treisprezece ani dintr-o localitate de lângă Cluj, pornește aparent ca o joacă de weekend și alunecă, aproape fără avertisment, într-o lume în care curajul, minciuna, frica, prietenia și autoritatea capătă contur.
Nu e nevoie să explici pe un ton didactic ce e bine și ce nu. O scenă bine aleasă ține loc de lecție. Copilul vede, simte, întreabă. Părintele prinde ocazia și răspunde, fără morală apăsătoare.
Cartea deschide discuții pentru că nu idealizează adolescența. E acolo telefonul, Fortnite-ul, sala de conferințe abandonată transformată în „bază”, povești urbane despre o groapă fără fund, iar apoi întâlnirea cu un polițist, cu un bătrân misterios și cu niște creaturi greu de descris la prima vedere.
Dincolo de fantastic, reacțiile sunt omenești: sperietură, glume de îmblânzit frica, momente de stângăcie, nevoia de a aparține unui grup. Toate acestea seamănă cu ce trăiesc copiii noștri în realitatea de azi, mărită cu lupa imaginației.
Scene care pot porni discuții oneste
Minciuna „mică” și curajul de a recunoaște
Într-o dimineață, Mihai trebuie să explice de unde are o șapcă. Taie colțurile adevărului și inventează un prieten, apoi un traseu cu plase duse „pe acoperișuri”.
Dialogul cu mama lui, viu, un pic comic, lasă loc întrebării simple pe care o poate pune și un părinte: „Când ai simțit ultima oară că o minciună mică te ajută? Te-a ajutat sau a complicat lucrurile?”. Copilul are spațiu să-și amintească. Părintele poate adăuga o amintire a lui. Nu judecata schimbă ceva, ci recunoașterea.
Dacă citești scena cu voce tare, merită să te oprești fix după replica mamei și să întrebi ce scuză ar fi ales copilul tău. E un joc, nu un interogatoriu. Veți râde, apoi veți atinge miezul: de ce mințim când ne e teamă, ce înseamnă „a repara” o scuză scăpată de sub control.
Frica, corpul și senzația că „nu mai deții controlul”
Mihai trece prin clipe în care corpul parcă nu îi mai aparține, simte o forță care îl trage spre groapă, apoi vede că palmele îi capătă o nuanță albastră. Aici discuția poate curge înspre întrebări despre anxietate, atacuri de panică, transpirații reci înainte de un test sau de un meci.
Întrebare deschisă, fără verdict: „Cum simte corpul tău frica? Ce te ajută să-ți revii repede?”. Părintele poate spune ce a făcut el când i-a fost teamă la o vârstă apropiată. Copilul va auzi că nu e singurul ciudat din casă. Și asta, uneori, e suficient pentru liniște.
Autoritatea: când te protejează și când te irită
Polițistul și bătrânul din poveste nu sunt sfinți. Au ezitări, au planuri, mai scapă și câte o replică tăioasă. Tocmai de aceea funcționează ca material de conversație. Se poate întreba în familie: „Ce așteptări ai de la un adult care te conduce undeva periculos? Când ți se pare că un adult îți vorbește prea de sus? Cum îi spui asta fără scandal?”. Răspunsurile, oricât de spontane, construiesc un mic dicționar al limitelor sănătoase între generații.
Prieteniile complicate și oamenii care ne contrariază
Un personaj cu poreclă sonoră, Coamă de Leu, pare mereu între două lumi. Îi sare în ajutor lui Mihai, dar cară cu el și o umbră de neîncredere din partea celorlalți. Asta pregătește un dialog util despre prejudecăți și despre criteriile după care alegem prietenii.
Întrebarea cheie, simplă: „Ce semne te fac să ai încredere în cineva? Ce semne îți spun să păstrezi distanța, fără să pui o etichetă definitivă?”. Aici copiii povestesc, de obicei, despre curtea școlii mai bine decât o face orice ghid de parenting.
Ecrane, libertate și granițe
La început, băieții pleacă spre fabrica părăsită ca să joace pe telefon, în liniște, departe de „respiratul” recomandat de mame. Așa arată multe după-amieze reale. Se poate negocia, pornind de aici, o regulă scrisă pe frigider: cât timp pe ecran, când se iese afară, cum se dă un mesaj dacă întârzii. Nu e o discuție despre gadgeturi, ci despre încredere reciprocă.
Cum folosim cartea fără să transformăm lectura în morală
Primul pas ar fi ritmul. Un capitol pe seară funcționează mai bine decât un maraton de weekend. La final, în loc de „ce ai înțeles”, încercați „ce ți-a făcut cu ochiul”. E uimitor câte lucruri ies la iveală, de la replici preferate până la detalii pe care adultul nu le-a observat.
Când apare o scenă tensionată, faceți o pauză scurtă. Întreabă-l: „Dacă erai tu în locul lui Mihai, ce făceai? Cui îi cereai ajutorul?”.
Un al doilea pas, la fel de practic, ar fi să mutați câteva replici în viața de acasă. De pildă, după episodul cu șapca, a doua zi la micul dejun se poate auzi o glumă: „Azi îți pui șapca adevărului sau pe cea a scuzelor?”.
Râsul destinde, iar regula rămâne pe masă, fără discursuri. După urmărirea cu mașina și elicopterul, discuția poate vira spre „când alegi să ceri ajutor, chiar dacă pare jenant”.
Copiii au, adesea, un prag mare de mândrie. Exemplul ficțional le dă voie să se vadă din afară.
Dacă simți că tentația de a trage concluzii e mare, poți folosi o tehnică simplă. Pui o întrebare, asculți și, la final, rezumi într-o frază ce ai auzit: „Deci ție ți-e teamă să spui că ai greșit pentru că te aștepți să țip. Bun, lucrăm la asta amândoi”. Uneori, asta schimbă mai mult decât orice sfat.
Ce câștigă familia dintr-o lectură împreună
În primul rând, un limbaj comun pentru emoții. Când copilul spune „azi m-am simțit ca în groapa lui Mihai”, părintele pricepe imediat la ce se referă. În al doilea rând, exersați decizii. Fără a împinge povestea într-un manual, puteți vorbi despre consecințe: minți, te încurci în minciună; ceri ajutor, scapi mai repede; îți asculți frica, dar nu o lași la volan.
În fine, se întâmplă ceva simplu și prețios. Vă faceți timp unul pentru altul. Cartea devine pretext, nu obiect de vitrină.
Unde găsești cartea și de ce merită loc în bibliotecă
O spun direct, ca un cititor atras de firescul dialogurilor și de ritmul scenelor: „Drumul spre o alta dimensiune” de Bradu Mihai Dan e potrivită când vrei să pornești discuții reale acasă, fără să sune a lecție. Volumul poate fi achiziționat online de pe Carturesti.ro și Libris.ro.
E simplu, cauți titlul, plasezi comanda și ai cartea la îndemână pentru serile liniștite în care povestea se amestecă frumos cu discuțiile voastre.
Pentru cine este potrivită lectura
Dacă aveți în casă elevi de gimnaziu, cartea prinde imediat. Umorul adolescentin, situațiile familiare, replicile scurte, toate țin aproape cititorul. Adolescenții mari o pot citi lejer într-o după-amiază, apoi revin la episoadele care cer un pic de dezbatere.
Părinții vor descoperi, în treacăt, că întrebările bune nu au nevoie de bibliografie stufoasă. Au nevoie de timp și de curiozitate reală pentru ce simte celălalt.
O sugestie pentru primele seri
Un început blând ajută. Citiți primele pagini și opriți-vă chiar înainte de prima coborâre în „groapă”, ca să vă dați timp să respirați și să apare întrebările firești. În altă seară, urmăriți transformările lui Mihai și momentul acela în care un adult alege să-l creadă, deși nu înțelege tot.
De aici pornește ușor o discuție despre ce înseamnă să fii luat în serios, la școală sau acasă. Iar când ajungeți la episodul cu „cocktailul” de broccoli, lăsați cartea un minut pe masă și povestiți, cu un strop de umor, despre curajul mimat ca să nu rămâi pe dinafară.
Nu vă grăbiți. Mai bine puțin și bine, cu glume și pauze scurte, ca o plimbare printr-un parc pe care îl știți, dar pe care îl vedeți altfel la apus.
Casetă editorială
Titlu: Drumul către o altă dimensiune. Autor: Bradu Mihai Dan. Seria: Călătorie spre început. Editura: Ecou Transilvan, Cluj-Napoca. An: 2024. ISBN: 978-630-311-221-3. Format: B5, 174 pagini. Gen: fantasy pentru adolescenți. Disponibilitate: online pe Carturesti.ro și Libris.ro.
