joi, noiembrie 21, 2024
3.7 C
București

Vinul alb este la fel de sănătos precum cel roșu?

Articole fresh

De-a lungul timpului, vinul roșu a fost intens promovat pentru beneficiile sale asupra sănătății. Din ce motiv? Datorită conținutului bogat de antioxidanți. Și pentru că are un rol important în protejarea inimii.

Însă, dacă ești un iubitor de vin alb, probabil te-ai întrebat dacă acesta are aceleași beneficii. Sau dacă ar trebui să te orientezi mai mult spre cel roșu. Adevărul este că vinul alb are și el câteva avantaje interesante și merită să le descoperi. Iar un vin alb Budureasca poate fi exact ceea ce ai nevoie.

Diferențele dintre vinul alb și cel roșu

În primul rând, este important să înțelegi cum sunt produse aceste două tipuri de vinuri. Deoarece procesul de vinificație influențează compoziția chimică. Și, implicit, beneficiile pentru sănătate.

Vinul roșu este produs din struguri negri. Iar pielița boabelor rămâne în contact cu mustul pe tot parcursul fermentării. Astfel, vinul poate să absoarbă o cantitate semnificativă de polifenoli. Aceștia sunt compuși care includ antioxidanți precum resveratrolul.

Polifenolii sunt asociați cu multe dintre beneficiile sănătoase atribuite vinului roșu. Pe de altă parte, vinul alb este produs prin fermentarea sucului strugurilor, iar pielița este îndepărtată înainte de fermentare, motiv pentru care mai conține puțini polifenoli decât cel roșu, însă asta nu înseamnă că nu are propriile beneficii.

Antioxidanții și sănătatea inimii

În general vinul alb este considerat mai puțin benefic în această privință din cauza lipsei resveratrolului. Cu toate acestea, cercetările recente au început să arate că vinul alb nu este complet lipsit de efecte pozitive asupra inimii.

Deși conține mai puțini polifenoli, are alți compuși antioxidanți, printre care flavonoidele, care protejează vasele de sânge și îmbunătățesc circulația sângelui. Unele studii au sugerat că vinul alb poate avea efecte similare asupra sănătății inimii, deși probabil nu la fel de pronunțate ca cele ale vinului roșu.

Protecția creierului și funcțiile cognitive

Resveratrolul din vinul roșu este adesea menționat pentru că protejează creierul împotriva îmbătrânirii și a afecțiunilor neurodegenerative, în special Alzheimer, iar vinul alb, având un conținut mai scăzut de resveratrol, este considerat mai puțin eficient în acest sens.

Cu toate acestea, există studii care au descoperit că vinul alb poate avea efecte benefice asupra creierului prin alte mecanisme. Cercetătorii arată că anumite componente din vinul alb pot proteja celulele neuronale de deteriorarea cauzată de stresul oxidativ și că ajută sănătatea cognitivă.

Beneficii pentru plămâni

Studiile arată că vinul alb poate avea un impact pozitiv asupra funcției pulmonare prin protejarea plămânilor de daunele oxidative.

În timp ce vinul roșu este mai eficient pentru sănătatea inimii și a creierului, vinul alb s-ar putea dovedi un aliat important în menținerea sănătății plămânilor, astfel că ajută la prevenirea unor afecțiuni respiratorii și îmbunătățirea capacității pulmonare.

Controlul greutății

Un alt aspect care merită menționat este legat de controlul greutății. Dacă încerci să menții o greutate sănătoasă, s-ar putea să te intereseze faptul că vinul alb are, în general, un conținut caloric ușor mai scăzut decât vinul roșu.

Desigur, aceasta nu este o diferență majoră, dar poate conta dacă ești atent la aportul caloric zilnic. Totodată, unele cercetări au sugerat că vinul alb ar putea avea efecte mai favorabile asupra metabolismului, ajutând la reglarea zahărului din sânge.

Sauvignon Blanc din gama Budureasca Clasic

Merită să încerci Sauvignon Blanc din gama Budureasca Clasic pentru că este unul dintre vinurile de top produse în zona Dealu Mare. Este foarte versatil, se poate servi alături de nenumărate preparate, motiv pentru care poate fi adiția perfectă la masă. Nu uita că temperatura sa ideală este între 10 și 12 grade.

Chardonnay din gama Budureasca Premium

Chardonnay din gama Budureasca Premium poate fi o altă opțiune excelentă de vin alb care are toate șansele să te cucerească. La fel ca cel amintit anterior, este foarte versatil, astfel că poate fi servit în nenumărate contexte, temperatura sa ideală fiind între 12 și 14 grade.

Tu ce alegi astăzi?

- Advertisement -itexclusiv.ro
Ultimele articole