Reprezentantele sexului frumos au fost mereu în căutarea tinereții veșnice. Din păcate, aceasta este una dintre dorințele care nu pot deveni realitate. De aceea, și-au îndreptat atenția către acele trucuri menite să țină deoparte semnele îmbătrânirii premature. Totuși, nu întotdeauna aceste mici artificii estetice au și efectul dorit. Ba chiar dimpotrivă. Printre acestea se află și nuanța vopselei pentru păr la care au optat pentru a-și acoperi firele albe. Sau pur și simplu pentru a face o schimbare care să le ofere un nou look.
Rămâi la aceeași culoare sau faci o schimbare?
Sunt femei care se vopsesc din tinerețe. Chiar fără să se confrunte cu o mulțime de fire de păr alb. Doar pentru că nuanța pentru care au optat le pune mai bine în valoare. Nu este o greșeală atât de mare. Asta dacă știi când să spui stop! Sunt multe femei care rămân fidele aceleiași culori a părului. Însă, pe măsură ce înaintează în vârstă, este posibil ca tocmai culoarea aleasă să nu le avantajeze. Ba chiar dimpotrivă.
Da, știm, ai arătat perfect în tinerețe cu acea nuanță de roșcat aprins. Dar de la o anumită vârstă parcă nu ți se mai potrivește. Și nu greșim prea mult dacă susținem că, de fapt, te arată mult mai bătrână decât ești în realitate. Dacă ești și tu interesată de aceste nuanțe care îți adaugă parcă niște ani în plus, atunci nu mai rămâne decât să parcurgi rândurile de mai jos.
Negru, neindicat celor care au trecut de pragul de 40 de ani
Cu toții știm povestea Albei ca Zăpada. Adică prințesa cu tenul alb precum neaua. Și părul negru ca abanosul. Trebuie să recunoaștem că este una dintre culorile preferate de reprezentantele sexului frumos. De ce? Pentru că se potrivește de minune cu multe tipuri de ten. Astfel, îți oferă un aspect de prințesă. Mi ales dacă ai un păr lung și frumos. Dacă până acum ai fost printre cele care se vopsea regulat cu această nuanță, dacă ai trecut de vârsta de 40 de ani ar trebui să alegi altceva.
Pe măsură ce înaintăm în vârstă, tenul nostru își pierde destul de mult din strălucire, așa că dacă vei opta pentru negru drept culoare pentru păr, vei avea parte de o piele care pare mai palidă dacă este, unde și cearcănele parcă se observă mai ușor, la fel și ridurile. Nu ești pregătită pentru o schimbare radicală, sau să renunți complet la vopsit? Nicio problemă, încearcă să alegi o nuanță care amintește mai mult de ciocolatiu, pentru că vei avea parte de acea luminozitate pe care ți-o dorești.
Blond deschis
După cum specialiștii, un păr în culori deschise este cel care ne întinerește, așa că nu este de mirare că multe reprezentante ale sexului frumos optează pentru un vopsit în blond deschis. Și, deși nu negăm farmecul unui look aparte oferit de un blond diafan, pe măsură ce înaintăm în vârstă s-ar putea să nu fie cea mai bună decizie. Un blond mult prea deschis sau luminos s-ar putea ca în cazul tău să fie acel ”ceva” care de fapt îți adaugă câțiva ani în plus. Nu trebuie să renunți la blond, ci doar să umbli puțin la nuanțele acestuia, cum ar fi un blond mediu, sau poate blond închis. Trăsăturile tale vor fi mult mai bine puse în valoare dacă vei proceda așa.
Platinat sau cenușiu
Dacă acum câțiva ani reușeai să obții un aspect care atrăgea toate privirile printr-un păr platinat sau cenușiu, atunci când începi să înaintezi în vârstă nu mai ai parte de același efect. Tenul tău va părea mult mai palid și lipsit de strălucire decât este, și în acest fel, cei din jur vor avea impresia că ești mult mai în vârstă. Această nuanță parcă și subțiază firul de păr, care va părea tern, lipsit de strălucire și volum, chiar dacă de fapt nu este vorba de așa ceva. Optează mai bine pentru acele culori naturale, ori poate un blond auriu sau mediu.
Roșu
Dacă ai ochii verzi, nu este de mirare că ai optat pentru un roșu aprins atunci când a venit vorba de alegerea unei nuanțe potrivite pentru părul tău. Trebuie să recunoaștem, a fost o perioadă când s-a potrivit de minune, dar acum… nu prea. Tenul alb pare și mai palid decât este și, deși este vorba despre o culoare menită să îți pună în vedere verdele fascinant al privirii, vei arăta mult mai în vârstă. Poți recurge la un truc simplu: vopsește-te într-o nuanță de roșcat care amintește de culoarea cuprului, pentru că vei obține un look perfect, care te va pune iarăși în valoare.
Culori excentrice
Ești genul care nu prea ține cont de reguli, ești exuberantă și volubilă, și toată lumea te adoră! Îți place să ieși din tipare, așa că nu este de mirare că ai optat pentru o culoare îndrăzneață pentru părul tăuȘ verde, albastru, mov, roz și nu numai. A fost o perioadă când într-adevăr ți se potriveau de minune, mai ales că aveai grijă să te pui în valoare și cu ținute care te scoteau din anonimat. Să rămâi însă în continuare la aceste nuanțe nu te va face să ții deoparte semnele îmbătrânirii, ci parcă le va accentua. Renunță la ele și optează pentru acel blond roz sau blond roșcat. Va fi mult mai bine pentru tine!
Cam acestea au fost sugestiile noastre, alcătuite la recomandarea multor specialiști. Sperăm să îți fie de folos și să ai ceva mai multă inspirație data viitoare când te vopsești!