sâmbătă, iulie 27, 2024
21.9 C
București

Cum să îți pregătești casa pentru Crăciun

Articole fresh

Ne mai despart doar câteva zile până când vor intra în atmosfera festivă a Sărbătorilor de Iarnă. Și, chiar dacă încă nu ne putem lăuda cu zăpadă, asta nu înseamnă că nu așteptăm cu nerăbdare acele momente. În special cei mai mici membri ai familiei își doresc și anul acesta multe surprize de la Moșul cel darnic. Dar, pentru a intra și mai bine în spiritul Sărbătorilor, se impune ca înainte să se facă o serie de pregătiri. Iar asta înseamnă un singur lucru! Casa să fie plină de voioșie și decorațiuni care fac acest moment al anului unul cu adevărat neprețuit. Dacă ai nevoie de câteva sugestii legate de pregătirile pe care să le faci acum în așteptarea Crăciunului, avem noi o listă pentru tine.

Bradul de Crăciun

Sunt persoane care împodobesc bradul încă de la începutul lunii decembrie. În timp ce altele așteaptă să treacă Ignatul. Nu contează care este tradiția la voi în casă, cert este că împodobirea bradului nu are cum să lipsească de pe lista cu pregătiri de Crăciun. Ar fi preferat ca acest moment să fie unul aparte, la care toți membrii familiei să își aducă din plin contribuția. Eventual, pe măsura talentului sau a răbdării fiecăruia, să pregătească și unele decorațiuni create chiar de ei. Cei mici abia așteaptă acest moment, iar bradul decorat astfel va fi nu doar mai frumos, ci personalizat după familia voastră. Ce poate fi mai frumos decât atât?

Multe lumini strălucitoare

Printre cele mai frumoase decorațiuni care împodobesc casa cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă sunt luminile de Crăciun. Există o mulțime de modele de instalații, cu diverse personaje care luminează feeric în noapte, în culori diferite sau albe… Folosește aceste lumini nu doar în bradul de Crăciun, ci și în dreptul ferestrelor, la balcoane, pe balustradele scărilor interioare și exterioare dacă există. Crăciunul este cea mai iubită sărbătoare, nu numai de către copii, așa că poți profita pentru a-i aduce magia mai aproape.

Perne și pături cu tematică specifică

Cu ocazia acestor Sărbători de Iarnă, întreaga casă se îmbracă în haine de sărbătoare. Nu doar voi, cei ai casei, vă puteți îmbogăți garderoba cu unele articole vestimentare cu tematică specifică. Fețele de masă, pernele, păturile, husele pentru scaune, fotolii sau canapele ar trebui înlocuite acum cu unele care amintesc de iarnă și de Crăciun. Întreaga locuință va avea în acest fel un aer festiv, adică exact ceea ce îți dorești.

Coronițe de Crăciun

Prin florării, pe internet sau magazinele de decorațiuni se găsesc în această perioadă o mulțime de coronițe de Crăciun. Sigur sunt și pe placul tău, așa că profită de această perioadă pentru a le cumpăra și apoi agăța la ușile de la intrare sau chiar și la cele din interiorul locuinței. Sau, de ce nu, dacă îți place să îți faci singur/ă decorațiunile de Crăciun, și ai și talent în acest sens, nimic nu ar trebui să te oprească să îți faci dorința să devină realitate.

Masa festivă

Indiferent dacă ai sau nu invitați, masa de Crăciun este unul dintre momentele tradiționale care însoțesc această sărbătoare a bucuriei. Prin urmare, poți să începi deja să te pregătești pentru acest moment, prin găsirea de decorațiuni care să fie amplasate pe masă. Lumânări în suporturi speciale, conuri de brad, ghirlande, decorațiunea central a mesei, veselă, tacâmuri și șervețele cu tematică specifică.

Aranjamente florale

Chiar dacă este iarnă, asta nu înseamnă că nu se găsesc destule flori. Prin urmare, oferă-i casei tale un aspect festiv prin aranjamente florale speciale, din care să nu lipsească acele flori tradiționale, precum vâscul, iederă, trandafiri de iarnă. Amplasează-le în vaze sau boluri specifice prin casă și vei vedea cum totul capătă parcă o nouă dimensiune.

Decorează și caloriferele

Nu, nu este deloc o glumă, pentru că vrei ca întreaga ta locuință să aibă un aer festiv. Prin urmare, profită de calorifere și nu le lăsa să zacă în anonimat cu ocazia Crăciunului, ci pune-le în valoare prin anumite decorațiuni tematice sau unele instalații luminoase. Dacă nu vrei așa ceva, câteva autocolante cu modele specifice Sărbătorilor de Iarnă ar trebui să fie de ajuns.

Muzică de Crăciun

Nimic nu te introduce mai bine în atmosfera de Crăciun cum o fac colindele. Pe internet găsești o mulțime de astfel de piese muzicale, autohtone sau chiar și de pe alte meleaguri. Prin urmare, alcătuiește un playlist cu melodii specifice Crăciunului și colinde, și atunci când sunteți acasă cu toții, este timpul ca locuința să răsune de bucurie. Evident, nu este nevoie să dai la maxim, ci undeva, în surdină să se audă tot ce trebuie.

Articole vestimentare tematice

Doar o dată pe an este Crăciunul, așa că este timpul să lași copilul din tine să iasă la iveală. Îmbracă-te în haine festive, cu pulovere cu motive de Crăciun sau chiar costume tematice, pentru a intensifica atmosfera festivă. Ar fi de preferat ca toți cei ai casei să procedeze la fel, pentru a intra mai bine în atmosfera de sărbătoare.

Pregătiri culinare

Atunci când ne gândim la Crăciun, mulți dintre noi aproape că simțim mirosul preparatelor pe care mamele și bunicile noastre le pregăteau cu acest prilej. Creează-i și tu celui mic astfel de amintiri olfactice, așa că gătește și coace prăjituri sau deserturi specifice Crăciunului. Aroma de copt din bucătărie va contribui enorm la atmosfera festivă.

Acestea au fost câteva dintre sugestiile noastre. Evident, nu sunt obligatorii, ci le poți vedea ca puncte de plecare. Familia voastră poate avea cu totul alte tradiții de Crăciun, și care fac ca această sărbătoare să fie una specială pentru toți.

 

- Advertisement -itexclusiv.ro
Ultimele articole