sâmbătă, iulie 27, 2024
21.9 C
București

DA sau NU pentru locuitul la curte? Avantaje si dezavantaje

Articole fresh

Pentru mulți dintre noi, să locuim la curte pare a fi un vis care nu de puține ori devine realitate. Într-adevăr, există multe avantaje din acest punct de vedere. Dar în același timp sunt și unele puncte slabe. Locuitul la curte are parte de ambele variante. Acestea sunt influențate de preferințele individuale, stilul de viață. Precum și de cerințele fiecăruia dintre noi. Hai alături de noi să le explorăm pe fiecare. Și să vedem care va fi decizia ta, în final.

Ai parte de mult spațiu la dispoziție

Ținând cont că mulți dintre noi locuiesc la bloc, în apartamente sau garsoniere care au poate mai bine de 35 de ani de când au fost construite, este clar că spațiul disponibil nu este unul prea generos. Oricât ar fi de mică, o casă cu curte îți oferă ceva mai mult spațiu. Iar acesta este principalul argument al celor care afirmă că își doresc să schimbe ceva la locul în care locuiesc. În special familiile cu copii se declară mari iubitori de aer liber și spațiu suficient la dispoziție. Din motive lesne de înțeles.

Mai multă intimitate

Cei care locuiesc la bloc se plâng destul de mult. Nu atât de spațiul insuficient, cât de lipsa intimității de care au nevoie. În special dacă prin jur ai și ceva vecini ceva mai curioși din fire. Sau care înțeleg destul de diferit de tine ce presupune traiul într-un bloc de apartamente.

Îți poți organiza cum vrei spațiul personal

Dacă adori să îți organizezi după bunul plac spațiul personal, oferindu-i acel ”ceva” care să îi aducă un plus de personalitate, faptul că locuiești la curte îți dă ceva mai multă libertate de acțiune în acest sens.

Mai multe activități în aer liber

Dacă familia voastră are în componență măcar un copil, atunci nici nu mai este nevoie să justificăm acest avantaj al traiului la curte. Cel mic are mai multe șanse de a petrece timp în aer liber decât cei care locuiesc la bloc. De ce? Pentru că se pot organiza diverse activități. De natură să-l țină ocupat și departe de ecrane. De asemenea, tot curtea ta poate fi amenajată în așa fel încât poate fi văzută ca un spațiu de socializare de dimensiuni mari. Iar prietenii, rudele și cunoștințele tale pot petrece acum clipe minunate alături de cei ai casei.

Îți poți amenaja propria grădină

Adori ideea de a-ți cultiva propriile legume pentru a le oferi celor dragi produse de bună calitate, cu un gust aparte și fără chimicalele din comerț? Sau îți surâde mai mult o grădină plină cu flori? Astfel încât să ai parte de propria oază de relaxare chiar la tine acasă? De ce nu amândouă, dacă spațiul pe care îl ai la dispoziție este suficient, și ești dispus să investești bani și timp în îndeplinirea dorințelor tale? Există multe flori, legume și plante aromatice pe care le poți cultiva chiar dacă nu ai prea multă experiență în acest sens, așa că nu ai de ce să renunți la acest avantaj al locuitului la curte. Chiar și dacă nu ai prea mult spațiu la dispoziție, tot poți găsi soluții sau eventual, plantează gazon în curte pentru a-i oferi acesteia acea pată de culoare de care aveai nevoie în monotonia zilelor.

Mai puține zgomote urbane

Chiar și atunci când locuința ta se află în apropierea unei străzi circulate de mașini, zgomotul nu este resimțit atât de puternic, pentru că probabil ai plantat și viță de vie sau unii copaci în curte. Dar, de regulă, atunci când se mută la curte, cei mai mulți oameni preferă casele din zone mai liniștite, unde zgomotele urbane cu greu pot pătrunde. Ai reușit în acest fel să ai parte de un mediu odihnitor și relaxant, adică exact ceea ce îți doreai.

Costuri ridicate

Acum, a venit timpul să ne ocupam puțin și de dezavantajele deciziei de a te muta la curte. De cele mai multe ori, atât referitor la banii cheltuiți cu achiziționarea locuinței, dar și întreținerea ei pot fi ceva mai ridicate decât dacă locuiești la bloc. Este posibil ca resursele tale financiare – unele mulțumitoare când locuiau într-un apartament simplu, să se dovedească a fi insuficiente acum.

Mai multă muncă

Dacă aveai impresia că până acum munceai mult cu treburile casnice, abia după ce te-ai mutat la curte îți dai seama cât de multe ai de făcut acum. Nu doar că va trebui să te ocupi de curățenie și altele în interiorul casei, munca va continua și în afară. Este nevoie să te ocupi așa cum trebuie de gazonul tău, de grădina cu legume și/sau flori, de animale – dacă este cazul, ca să nu mai amintim de lucrările legate de canalizare, încălzire sau reparațiile care se ivesc. Și crede-ne, fiind vorba de curte, mai mereu este ceva de făcut prin curte. Deși, s-ar putea ca tocmai această agitație să fie pe placul tău, pentru că presupune munca în aer liber, ceea ce face lucrurile să fie ceva mai plăcute, nu neapărat mai ușoare.

Distanță mare față de serviciu/școală

Nu este o regulă general valabilă, dar de regulă cei care locuiesc la curte au mai mult de mers până ajung la serviciu sau la școală, în special dacă s-au mutat în afara orașului. La fel și în cazul spitalelor sau centrele comerciale. S-ar putea ca această caracteristică să nu fie chiar una pe placul tău.

Cam acestea ar fi avantajele sau punctele slabe are locuitului la curte. Rămâne ca tu să decizi dacă se merită sau nu să faci o astfel de schimbare.

- Advertisement -itexclusiv.ro
Ultimele articole